Musamalizarea continua pe fata

„Organele“ care cerceteaza accidentul ministrului Orban fac eforturi ca sa creeze un adevar judiciar care nu are nici o legatura cu faptele petrecute duminica.

Astazi ar fi trebuit sa publicam un interviu cu cel mai important martor al accidentului comis duminica de ministrul Ludovic Orban: barbatul care a telefonat la Serviciul 112 si a raportat faptul ca soferul limuzinei Audi a acrosat o persoana pe trecerea de pietoni, dupa care a intrat intr-un Matiz si intr-un imobil. Si stim cu certitudine, din inregistrarea convorbirii telefonice pastrate la STS, ca politistii la care a fost redirectionat i-au vorbit numai la misto, reprosindu-i ca ii deranjeaza cu asa fleac in sfinta zi de duminica.

Alaltaseara, omul se decisese sa vorbeasca. Mai intii la Politie si apoi ziarului nostru. Ieri dimineata s-a razgindit. A decis sa nu mearga nici la Politie, nici sa ne acorde interviul.

A negat chiar ca politistii i-au vorbit ireverentios. Ce sa se fi intimplat peste noapte? Nu stim, dar putem presupune. E posibil sa fi fost amenintat sa stea potolit. E posibil sa fi fost platit si el ca sa taca. La fel de posibil e ca sa fi urmarit toata vinzoleala de la televizor si sa fi inteles, din atitudinea autoritatilor - premier, ministru de Interne, seful Politiei -, ca oamenii acestia puternici, de fapt, nu vor sub nici un chip sa afle adevarul. Ci fac doar eforturi uriase ca sa creeze un adevar judiciar perfect convenabil ministrului Orban, dar fara nici o legatura cu faptele pe care el le-a vazut duminica pe soseaua Cotroceni. Si atunci, pe undeva in mod firesc, sa-si fi pus intrebarea: de ce sa ma bag intr-o lupta cu tot sistemul, nu doar cu un ministru? Cuvintul „musamalizare“ a aparut de la inceputul scandalului si inca nu cred ca avem motive sa renuntam la el. Ba dimpotriva: am sentimentul ca musamalizarea a capatat vigoare, a devenit institutionala si se face pe fata.

Stiti ce face „organul“ cind vrea sa musamalizeze un fapt scandalos? O face pe prostul si ridica din umeri. Daca urmarim cazul Orban, nu putem sa nu observam ca absolut toate informatiile pe care le-a furnizat politia au fost facute publice abia dupa ce acestea au fost obtinute de presa. Intotdeauna, dar intotdeauna, presa a fost cu un pas inaintea autoritatilor, iar acestea din urma nu au facut decit sa confirme informatii deja obtinute. Or, este stiut ca instrumentele de investigare ale presei sint infinit mai fragile decit cele ale autoritatilor. Cum se explica acest paradox? Simplu: presa a vrut sa afle adevarul, autoritatile nu. Doar l-au confirmat cind nu mai era cale de intoarcere. Diferenta de atitudine e evidenta. Presa a investigat in mod activ acest caz, autoritatile il investigheaza in mod pasiv, multumindu-se doar cu ceea ce, eventual, „li se da“. Cu cit mai putin, cu atit mai bine.

Nu avem nici un motiv sa credem ca lucrurile vor sta altfel de acum inainte. Ministrul de Interne a dat deja semnalul politic. El a declarat ca nu se poate baza decit pe ceea ce se afla la dosar, adica declaratiile date la Politie de Orban si de soferul Matizului lovit. Ministrului David pare sa-i fie indiferent faptul ca ambele declaratii contin cel putin doua minciuni deja dovedite: ca soferul Matizului a fost cel care a apelat Serviciul 112 si ca au asteptat sosirea politiei vreme de trei ore.

Cu un dosar astfel construit, ministrii si stabii Politiei se vor alinia frumos in fata noastra, o vor face pe prostii si vor ridica din umeri: mai mult nu s-a putut. Apoi isi vor sopti intre ei aparte, ca la teatru, referindu-se la noi: „Fraierilor!“.